Mindfulness în viața mea

 

Dacă vă amintiți, povesteam aici că, în urmă cu mai bine de 7 ani, eram convinsă că în viață, inclusiv relaxarea, în cazul în care o meriți, se obține prin efort. Ce nu știam atunci era că lucrurile sunt mult mai simple decât mi-aș fi putut imagina, iar viața poate fi trăită mult mai ușor. Tot ce ai nevoie este să te detașezi de propriile gânduri și obiceiuri și să-ți dai voie să te relaxezi. Asta te va ajuta să îți schimbi perspectiva asupra vieții și să trăiești fiecare moment cât mai conștient.

Mindfulness, arta de a trăi conștient, a adus transformări majore în viața mea. M-a ajutat să schimb întreaga perspectivă asupra evenimentelor pe care le trăiam. Încerc să structurez aici câteva dintre cele mai importante transformări pe care le-am trăit:

1. Relația cu gândurile
Aceasta este probaibil cea mai importantă realizare dobândită prin practica mindfulness.

Am înțeles că gândurile mele nu reprezintă REALITATEA. Ele descriu doar o prespectivă limitată asupra realității. O perspectivă „învățată” încă din copilărie despre cum sunt eu, cum sunt ceilalți și lumea în general. Gândurile sunt doar povești, interpretări, fenomene mentale care descriu ceea ce se întâmplă „acum” pe baza a ceea ce s-a întâmplat în „trecut”.

Mindfulness m-a ajutat să văd foarte clar poveștile descrise de gânduri și să nu mă mai identific cu ele, să nu le mai cred ca fiind 100% adevărate și să privesc mai detașată tiparele descrise de minte. Acest proces este incredibil de eliberator și generator de energie.

2. Relația cu emoțiile
Deși învățasem să-mi identific emoțiile, să le recunosc și să le înțeleg, aveam încă o frică de cele foarte intense – chiar și de cele „pozitive”- și încercam să le evit, pe cât posibil.

Mindfulness m-a învățat că pot să stau cu emoțiile mele, să le observ, să nu le mai judec și să le analizez atât de mult. Ele vin la pachet cu povestea descrisă de gânduri și au, de asemenea, legătură mai mult cu trecutul decât cu situația din prezent.

Este imposibil să treci prin viață fără să simți toată gama emoțiilor omenești, dar este posibil să le trăiești pe deplin, cu înțelepciune și acceptare.

3. Relația cu corpul
Trăind foarte mult în lumea gândurilor și emoțiilor, eram aproape deconectată de propriul corp. Nu înțelegeam expresiile de genul „Ascultă-ți corpul și urmează-ți intuiția!“ pentru că mi se părea că propriul meu corp nu transmite niciun mesaj.

Schimbând relațiile cu gândurile și emoțiile, s-a făcut mai multă liniște în mintea mea și mesajele corpului au început să apară. Am slăbit astfel 10 kg și multe dintre durerile mai mult sau mai puțin subtile din corp au dispărut. Modul în care îmi hrănesc și îngrijesc corpul s-a transformat fără efort și mă simt mai bine acum decât la 20 de ani.

Mai mult, corpul meu are acum un rol dominant în luarea deciziilor și îmi ușurează mult alegerile in viață.

4. Relația cu situațiile dificile
Schimbarea perspectivei asupra gândurilor, emoțiilor și corpului a dus firesc la modificarea modului de percepere a situațiilor dificile din viață. Modul în care le interpretez acum mă ajută să îmi păstrez echilibrul și calmul chiar în cazuri pentru care înainte mă stresam foarte mult, ca de exemplu îmbolnăvirea copiilor. Pentru că nu mă mai las furată de poveștile catastrofale pe care mi le propune mintea, acțiunile mele sunt mult mai adaptate prezentului și modurile de ieșire din criză sunt mult mai simple și intuitive.

Am devenit foarte conștientă de cum se declanșează tiparele și am învățat să folosesc pauzele pentru a răspunde conștient, în loc să reacționez automa. Astfel, mecanismul „luptă sau fugi” este declanșat mult mai rar și cu o mai mică intensitate, permițând astfel corpului și minții să caute soluții adaptate momentului prezent.

5. Modul în care fac lucrurile zi de zi
După ce am învățat să-mi concentrez atenția asupra prezentului, modul în care îmi desfășor fiecare activitate s-a transformat surprinzător. Pentru că cea mai mare parte din energia mea este canalizată pe ceea ce fac în acel moment, lucrez mai rapid, mai profund și cu mai multă creativitate. Totul se întâmplă parcă de la sine.
Activitățile de rutină nu mai sunt motiv de plictiseală și enervare, ci momente în care practica Mindfulness se transpune în realitate.
Mâncatul conștient a adus schimbări majore în cantitatea și calitatea alimentelor pe care le consum, precum și în vindecarea afecțiunilor digestive vechi.
Orice acțiune, chiar și drumul de zi cu zi la și de la serviciu, este un motiv continuu de descoperire de lucruri noi și interesante.

6. Dezvoltatea compasiunii
Se spune că dezvoltarea conștientizării și a compasiunii merg mână în mână. Cu cât am devenit mai conștientă de momentul prezent, cu atât sunt mai conectată cu propriile trăiri interioare și cu experiențele celorlalți, cu suferința și bucuriile lor. Aceasta generează compasiune, o dorință autentică ca toți oamenii, inclusiv eu, să se elibereze de suferință.

Astfel (auto)critica, judecata și atitudinea negativă sunt privite din lumina compasiunii și puterea lor de influență se reduce semnificativ.

7. Trăirea vieții din plin, cu bucurie și curiozitate
Răspunsul cel mai simplu la întrebarea „Cum ți s-a schimbat viața de când practici mindulness?” este:

Zâmbesc mai mult, trăiesc mai mult!
Când sunt fericită simt că sunt fericită, când sufăr simt că sufăr.

Mindfulness înseamnă a trăi viața cu mintea începătorului, a vedea frumusețea în lucruri simple, în fiecare floare, copac și om din jurul nostru. Vedem transformarea neîncetată din jurul nostru a fiecărui lucru. Viața este mereu nouă, proaspătă și interesantă. Ești un etern turist într-o lume care se schimbă în fiecare moment.

Privind din această perspectivă, am permis crearea unui spațiu mai mare în minte pentru a mă reconecta cu bucuria, fericirea, recunoștința și înțelepciunea.

8. Acceptarea vieții
Am învățat să accept viața așa cum este ea, fără să o mai judec și s-o mai analizez. Îmi petreceam foarte mult timp luptându-mă cu momentul prezent.Știam excat ceea ce îmi place și ce nu îmi place, despre ce vreau și ce nu vreau, despre cum ar trebui să fie lucrurile și oamenii din jur.

Cu mindfulness am învățat să accept CEEA CE ESTE. Pentru că pur și simplu ESTE. Fără resemnare, fără înverșunare. Întâi observ ce se întâmplă în realitate. Dacă este ceva ce pot face pentru a mă simți bine, fac. Dacă nu, caut modalități de a trăi cu ceea ce s-a întâmplat, inclusiv cu neplăcerea și durerea.

Mindfulness nu a eliminat factorii de stres din viața mea. Copiii încă se mai ceartă între ei, muncesc în continuare foarte mult, oamenii din jurul meu încă reacționează din suferință și limitări, traficul este tot aglomerat, vara este prea cald și iarna prea frig…

Transformarea a avut loc în interiorul meu. Am învățat să relaționez cu viața într-un mod mai eficient pentru mine.

Am învățat să privesc viața cu compasiune și atenție, să trăiesc din plin momentele frumoase, fără să mă agăț de ele și să stau cu momentele dificile fără teama că nu se vor termina niciodată.

Am descoperit, așa cum spune Jon Kabat-Zinn că “există un mod de a fi, un mod de a privi problemele, un mod de a ajunge la un acord cu întreaga catastrofă, care face viața mai veselă și mai bogată decât ar fi altfel.” (“There is a way of being, a way of looking at problems, a way of coming to terms with the full catastrophe that can make life more joyful and rich than it otherwise might be.”)

Schimbarea a fost graduală, pas cu pas, dar s-a întâmplat din ce în ce mai ușor după ce mi-am setat intenția de a trăi conștient și de a transforma Mindfulness într-un mod de viață.

Dacă îți dorești și tu să aduci acest gen de schimbări în viața ta, sunt aici pentru a te susține și încuraja. Pentru că știu că se poate!

PROVOCAREA MINDFULNESS

Transformă-ți viața cu practici simple, în fiecare zi!
Nu ai nevoie de niciun echipament, doar de perseverență.

Înscrie-te acum!

Visez la o lume în care fiecare om înțelege valoarea vieții trăite cu adevărat în momentul prezent, cu deplin respect și bucurie pentru tot ceea ce ne oferă natura, oamenii și viața.

Follow me