Acum câțiva ani, respingeam din start ideea de a face lucruri relaxante, doar pentru mine. “Eu nu am timp să stau degeaba, pentru că nu am timp de pierdut. Am o grămamă de treburi de rezolvat, copiii, soțul, părinții, colegii și prietenii au nevoie de mine. În loc să stau degeaba, pot să învăt, să muncesc, să câștig mai mulți bani, să le ofer copiilor mai multe lucruri… și apoi voi putea să mă relaxez…”, mă auzeam gândind în fiecare zi.
Însă toate acestea erau doar scuze, doar convingeri auzite adesea la părinții mei. Credeam că altfel nu este posibil să faci ceva în viață, că totul se obține “muncind din greu”.
Credințele mele s-au zdruncinat în 2009 când am citit cartea Patru plăceri pe zi.

De când am descoperit Mindfulness, mi se pare obligatoriu să mă relaxez și să fac lucruri care îmi plac. Sunt momente care mă energizează atât fizic, cât și psihic, care mă încarcă cu o stare de bine și o bucurie care mă ajută să muncesc mai ușor, dintr-o stare total diferită de cea din trecut.
Dacă această idee ți se pare folositoare și ție, iată câteva sugestii care pe mine mă inspiră zilnic:

– meditează cel puțin 10 minute dimineața sau seara
– savurează o ceașcă de cafea sau ceai – ai aici instrucțiunile….
– citește o carte interesantă – chiar și în autobuz sau metrou
– discută intim cu cineva drag despre ce simți și gândești
– fă-ți o listă cu toate lucrurile care te îngrijorează, apoi rupe-o și arunc-o la coș
– privește pe geam și observă cu atenție tot ce vezi, chiar dacă sunt lucruri pe care le-ai mai văzut de o mie de ori
– fă o plimbare în natură sau ieși afară și privește un copac, o floare
– fă ordine pe birou sau în anumite zone din casă
– savurează două pătrățele de ciocolată neagră sau o bucățică mică din mâncarea ta favorită. De ce mică? Ca să te asiguri că o savurezi…
– privește câteva minute, apusul sau răsăritul soarelui și reflectează la locul tău în Univers
– vizitează un loc nou o dată pe lună… nu neapărat îndepărtat, poți doar să-ți schimbi traseul spre serviciu
– joacă-te cu un copil sau chiar și singur/ă, orice joc îți place; știu pe cineva care a început Candy Crush la 42 de ani 🙂
– gătește mâncarea preferată și împarte-o cu cineva
– “fă mișcare cel puțin 30 de minute în fiecare zi”, orice mișcare îți face plăcere!
– ascultă-ți muzica preferată timp de zece minute, fără sa faci nimic altceva în același timp
– cumpără-ți o carte de desen pentru adulți și creioane colorate și colorează cinci minute cu toată atenția concentrată pe culori și forme; în câteva zile vei vedea rezultatele
– mergi singur/ă la un film sau teatru și apoi la un pahar de vin în oraș; cum este să faci asta doar în compania ta?
– mergi la masaj într-un loc frumos
– fă o baie sau un duș fierbinte și observă cu mare atenție toate senzațiile corporale
– notează-ți seara într-o agendă, trei lucruri care ți-au adus bucurie peste zi
– culcă-te cu jumătate de oră mai devreme decât de obicei

Găsești aici mai multe sugestii, dar cu siguranță tu ai cele mai potrivite idei pentru tine și poți să-ți construiești propria listă.

Important este să nu lași nicio zi să treacă fără să faci ceva care sa-ți aducă plăcere, bucurie, relaxare. Până la urmă nu trăiești numai pentru “a face” lucruri, a finaliza sarcini, proiecte, obiective. Și nu trăiești pentru ceilalți.
Dă-ți voie doar să “fii”, dă-ți voie să fii doar tu cu tine, zi de zi!

Tu ce crezi despre asta?

Share This